[stag_toggle style=”normal” title=”Detalii despre piesă” state=”closed”]ARMURĂ ECVESTRĂ DE TURNIR (TIP MAXIMILIAN)
atelier german, ½ sec. XVI
oţel; lemn; piele; ipsos; material textil; păr de cal; os[/stag_toggle]
Desprinse din poveştile cu cavaleri călări şi domniţe cu crinoline, turnirele au apărut în Evul Mediu şi au reprezentat dintotdeauna o competiţie din care ieşea invingător cel mai viteaz, care era întotdeauna şi preferatul nostru. Bazat pe folosirea lancei de către cavaleria grea, turnirul s-a transformat într-un sport către sfârşitul acestei perioade, rămânând popular numai în rândul nobilimii din Anglia şi Germania, în timpul secolului al XVI-lea. În Franţa, aceată confruntare între cavaleri a fost întreruptă pentru o perioadă de timp, după moartea accidentală a regelui Henric II, din anul 1559.
Dacă la început turnirele reprezentau o metodă dură de antrenament pentru război practicată de cavalerie, în secolele al XII-lea şi al XIII-lea, odată cu dezvoltarea “cavalerismului”, turnirele sunt considerate cea mai mare expresie a bărbăţiei şi onoarei unui cavaler, care avea astfel ocazia de a demonstra abilităţile de luptător şi puterea sa fizică, atât stăpânilor, dar mai ales, doamnelor lor, în speranta obţinerii unor favoruri.
Organizate pe echipe de combatanţi, sau individuale, între doi cavaleri, întrecerile se desfăşurau după un anumit cod, care impunea un întreg ceremonial şi reguli stabilite cu aceeasi rigoare ca a codului cavaleresc. Aceste confruntări aveau loc cu ocazia unor evenimente importante, devenind cea mai mare atracţie a zilei, până în secolul al XVI-lea.
Turnirele între doi cavaleri călare (turnire ecvestre), care se deplasează unul către celălalt în cea mai mare viteză, reprezintă competiţia în care se urmăreşte înfrângerea oponentului prin penetrarea armurii sau doborârea acestuia de pe cal, cu ajutorul lancei. Pentru a caştiga un astfel de concurs, trebuia să existe o combinaţie perfectă între forţa şi abilităţile călăreţului, antrenamentul şi dresajului calului, toate într-o simbioză perfectă, devenită uneori letală.
Armele de turnir erau cele folosite în lupte: spade, lănci si buzdugane care, la început nu erau ascuţite, dar mai târziu, pentru a imprima dramatism întrecerii şi pentru testarea curajului cavalerilor, erau pregătite ca pentru un război real. De cele mai multe ori, întrecerea presupunea folosirea gradată a armelor: prima competiţie între cavaleri călări avea loc cu utilizarea lancei; dacă acestea se distrugeu la prima confruntare şi forţele se dovedeau a fi egale, se trecea la întrecerea cu buzduganele; dacă unul dintre combatanţi cădea de pe cal, acesta pierdea lupta, dar dacă amândoi cădeau de pe cal şi nu erau răniţi grav, atunci lupta continua cu spadele (turniruri pedestre), pană la rănirea unuia dintre competitori.
Armurile de turnir folosite la începuturi erau cele de luptă, manufacturate din plăci metalice şi apărători din zale metalice împletite, “croite” pe măsura fiecărui combatant, menite să-i protejeze corpul de loviturile adversarului. Pe măsură ce armele folosite în competiţii au devenit din ce în ce mai ascuţite, din secolul al XV-lea au fost necesare armuri mai eficiente, formate din plăci metalice, modelate pe corp şi care acopereau aproape în întregime luptătorul. Armurile executate în această perioadă, precum şi în secolul al XVI-lea erau folosite exclusiv pentru paradă şi turnire, deoarece deveniseră caduce pe câmpul de luptă, după apariţia armelor de foc.
Armurile erau executate astfel încât să permită purtarea lor cu usurinţă, precum şi încălecarea pe cal, fără nici un ajutor, ceea ce însemna o foarte bună suprapunere a plăcilor metalice componente, mai ales în zonele corespunzătoare articulaţiilor. Greutatea unei armuri de cavaler este cuprinsă între 25-30kg, însă fiind distribuită pe întreaga suprafaţă a corpului, ea nu este greu de purtat, precum pare la prima vedere. Armura de turnir pentru cavaler, prevede ca plăcile care protejează partea stangă a corpului, considerată mai vulnerabilă în întrecerile între cavaleri dreptaci, să fie mai mari şi mai groase, iar pe platoşă este prevăzut un suport în formă de cârlig, pentru sprijinirea lancei în repaus.
Armura pentru cal protejează capul şi partea anterioară a corpului, fiind formată din plăci multiple înguste, care sunt legate între ele cu benzi din piele fixate in nituri, ce permit culisarea lor în timpul mersului. Valtrapul, care se aşază sub şaua călăreţului şi către crupa calului, este confecţionat din material textil imprimat, de obicei, cu motive heraldice.
Armurile de paradă sunt ornamentate cu motive decorative diverse: florale, geometrice, insemne heraldice, sau personaje, folosind tehnici specifice prelucrarii metalelor: presare (au-répousse), gravare, niello etc. Executate la comandă specială, pentru capete încoronate, ele sunt personalizate şi deosebit de decorative, fără a neglija însă funcţionalitatea.
De multe ori, la ţinutele complete ale cavalerilor, se ataşau diferite accesorii (batiste brodate cu mătase şi perle, banderole colorate etc.) în onoarea doamnelor pentru care luptau, sau pentru a se deghiza, întrucât în perioada romantică, iubirea şi salvarea onoarei unei domniţe din înalta societate, reprezentau motive serioase pentru care cavalerii meritau să-şi rişte viaţa.
Confecţionarea şi asamblarea armurilor reprezenta o preocupare deosebită în această perioadă, care a beneficiat de sprijinul financiar al marilor conducători de state şi imperii, contribuind astfel la apariţia şi apoi dezvoltarea unei adevărate arte. Cele mai sofisticate şi impresionante armuri au fost executate pentru personalităţi istorice ca Maximilian I (1493-1519) – Împăratul Sfântului Imperiului Roman de origine Germanică), Henric VIII (1491 –1547) – Regele Angliei, Charles I (1600-1649) – Regele Angliei, Francisc I (1494-1547) – Regele Franţei, Wladislaw II Jagiello – Regele Boemiei şi Ungariei, mort în 1516. Cele mai renumite armurerii au fost cele din Germania (Augsburg, Nűremberg, Passau), Anglia (Greenwich) şi Italia (Milano), iar meşterii cei mai pricepuţi, care au creat o adevarată artă din această meserie şi un stil propriu în executarea şi decorarea lor: Kolman Helmschmid din Augsburg şi Lucio Piccinino din Milano.
Împăratul Maximilian I (1459-1519) ocupă un loc aparte în evoluţia armureriei atât pentru dezvoltarea manufacturilor cât şi pentru inovaţiile în confecţionarea armurilor, care au determinat crearea unui “stil maximilian”. Mare admirator al turnirului, Maximilian a transformat acest sport într-o competiţie dedicată elitelor, el însusi participând la 64 de competiţii regale, ducând arta acestei lupte cavalereşi până în secolul al XVI-lea, rămânând astfel cunoscut în istorie drept “Ultimul cavaler”. Având această experienţă şi dorind să teoretizeze acest sport, Impăratul şi-a propus să scrie o carte intitulată ”Freydal”, rămasă însă neterminată. Cea mai importantă inovaţie în realizarea armurilor (pentru cavaler, dar şi pentru cal) o reprezintă prezenţa nervurilor pe suprafaţa plăcilor componente, menite să deflecteze arma oponentului şi totodată să mărească rezistenţa materialului. Pe timpul domniei sale, doi meşteri renumiţi au fost învestiţi drept “armuriei ai Curţii” de către Maximilian I şi anume Kolman Helmschmid din Augsburg în anul 1491 şi Konrad Seusenhofer din Innsbruck în 1504.
The equestrian tournament armor from the collection of the Peles National Museum is supposed to have been brought by King Carol I from his father's collection, from Sigmaringen Castle, and appears in the catalog of weapons compiled by the Austrian Julius Scheűrer, in Chapter II, dedicated to European weapons – “Harness”. Hired by the king for this purpose, Julius Scheürer elaborated around 1914, Verzeichnis der Waffenssammlung Seiner Majestät König Karl I von Rumänien, a work that remained in manuscript, which includes several folders that follow the traditional division of the collection: parade weapons, hunting and combat weapons, firearms, edged weapons and knightly armor. The cards are each accompanied by a pen drawing, which meticulously reproduces all the details of the pieces. As an appendix to the catalog, Scheürer also wrote a Register zum Inventar der Waffenssammlung in dem Rumänischne Königsschloße Pelesch (Vienna 1913).
The equestrian tournament armor consists of knight armor and horse armor, along with a tournament lance and a mace, according to the Scheürer catalog. The entire ensemble is mounted on mannequins, made of wood for the knight and plaster for the horse.
The knight's armor is complete and includes a "armet" type helmet to protect the head and body armor, which includes a wide neckguard, made up of two flared steel plates, a cuirass made up of a breastplate and a back with rolled edges, which has stopping ribs (grooves) on the entire surface, and on the right side of the breastplate is riveted a hook-shaped support for holding the lance in the charge.
To protect the upper part of the knight's body, the armor is provided with two poachers fixed to the cuirass, two tassets consisting of five movable blades, two symmetrical spars, with a smooth surface, with rolled and riveted edges, two complete brasards, consisting of arm armor and forearm armor, and two rounded elbow pads, with articulated plates. A left-hand glove, with separate fingers, composed of small, articulated plates and with a long cuff, ensures hand protection.
For the rider's lower limbs, two semi-cylindrical thigh armors are provided, along with two rounded, convex knee pads, ending with two fins to protect the joint; to protect the calf, leggings and greaves are provided, semi-cylindrical in shape, articulated with hinges, ending with "bear's foot" type clogs, formed of plates articulated with rivets and leather.
The belt for the lance holster is worn over the knight's waist, and is made of thick leather, cylindrical in shape, and worn on the right side (for right-handed people) or the left (for left-handed people).
The horse armor includes a forehead made of four steel plates, fixed together with rivets, the lateral ones being cut out on the contour of the horse's head and two holes for the ears, with metal protections, as well as two hemispherical, gridded visors; the neck guard is made of metal plates articulated with rivets and leather, "crab tail" type.
The chest guard is composed of three trapezoidal-shaped, curved steel plates, fastened with rivets, and with rolled edges, and the croup guard is massive, shaped to the contour of the horse, formed of several steel plates.
The saddle is made of thick leather, has two high metal arches and is lined with leather that extends outside the saddle and has cut-out ends, with geometric motifs and a stylized heraldic lily. The bridle is made of thick leather and partially covered with metal protections.
According to the Scheürer catalogue, the equestrian armour is approximately 500 years old and was probably used in tournaments, as the metal shows mechanical deformations, from time immemorial, caused by sharp or blunt objects. The ensemble is characterised by the precision and accuracy of the production of each component part of the knight and horse armour, but especially by their assembly, forming a unitary whole and with continuity of the stopping ribs; the edges, edged with rivets and rolled, ensure an aesthetic finish to the armour, but also an additional reinforcement; the metallic component parts, with a smooth surface, are decorated simply and soberly, au-repoussé, with floral motifs (the trellises); the leather that lines the saddle has extensions cut out with vegetal motifs and a stylized heraldic lily, giving it a decorative but also functional aspect, thus giving added value to the piece as a whole.
The Maximilian-type equestrian tournament armor is restored and is exhibited in the Great Hall of Armor, on the ground floor of Peleş Castle.