Colecția de ceramică

Gândit să îndeplinească o triplă funcție, aceea de reprezentare, de loc de decizie politică și de lăcaș de cultură, Castelul Peleș, reședința regală de vară, rămâne unul dintre cele mai importante muzee din România datorită varietății și valorii deosebite a colecțiilor care îl alcătuiesc. Alături de celebra colecție de pictură ce cuprindea peste 200 de tablouri, Regele Carol I a pus bazele unei remarcabile colecții de artă decorativă, constituită treptat de-a lungul unei jumătați de veac de domnie, prin achiziții importante de mobilier, arme, tapiserii și covoare, piese de metal prețios, sticlărie şi ceramică, creații ale celor mai faimoase ateliere şi manufacturi ale epocii.

În cadrul acestui vast proiect artistic, colecția de ceramică (gresie, faianță, porțelan) a Castelului Peleș ocupă un loc bine determinat, atât ca număr (coleția se compune din peste 5000 de piese), cât și ca valoare (piesele ceramice onorează autorii și centrele ceramice europene şi orientale la modă în secolul al XIX-lea și la începutul secolului al XIX-lea, ca și ateliere mai vechi).

Pasionată de frumos, din care și-a făcut un adevarat crez, Regina Maria (1914-1927) continuă tradiția de colecționar inaugurată de Regele Carol I și achiziționează piese de ceramică Art Nouveau, pe care le distribuie cu deosebit simț estetic în decorul insolit al Castelului Pelișor, resedința sa particulară.

În anii ’70, în plin regim comunist, Muzeul Peleș inițiază un adevarat program de achiziție de piese de artă de la persoane particulare sau din anticariate, adăugand colecției deja închegate un plus valoric semnificativ.

Urmărit de ideea necesitații compunerii unui spațiu demn de reprezentare a tinerei Monarhii, Regele Carol I a reușit să creeze la Sinaia, ca și în capitală, una dintre cele mai închegate colecții de artă decorativă, fară precedent în istoria noastră culturală. Cumpărate fie din străinatate, direct de la ateliere sau cu ocazia vizitelor ocazionate de Expozițiile Universale de la Paris, Londra sau Viena, fie din colecții particulare aparținând aristocrației locale și străine sau de la firme specializate de distribuție, piesele de ceramică din colecția Castelului Peleș celebrează bunul-gust, varietatea și măiestria artiștilor de altădată.

Deși Carol I a preferat pentru reședința sa de vară faianța europeană de imitație, ceramică orientală reprezintă un segment valoros al colecției. Achiziționate treptat, încă din primii ani după venirea sa în România, piesele orientale completează fericit atmosfera eclectică a Castelului. Alături de vasele chinezești din secolele XVIII-XIX, din ,,familia verde”, ,,alb-albastru” și ,,brune de Chine”, măiestrit decorate cu scene narative de mare intensitate, se regăsesc câteva rafinate vase Celadon din secolul al XVIII-lea. Ceramica japoneză provenită din celebrele ateliere Imari-Arita și Satzuma se distinge prin bogația decorativă și cromatică, ca și prin varietatea formelor: platouri și vase decorative. În general, piesele ceramice extrem-orientale au fost achiziționate de pe piața constantinopolitană prin intermediul pictorului documentarist maltez, Amedeo Preziosi (1816-1882).

Ceramica persană este ilustrată de câteva vase pentru grăsime din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, reprezentative pentru ceramica din epoca Safavizilor (1502-1736). Piesele se caracterizează prin finețea glazurii turcoaz strălucitoare și semitransparentă ca și prin precizia desenului stilizat. Sumarul periplu prin atelierele ceramice orientale se încheie cu ceramica de serie turcească de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea, fabricată de faimosul atelier Iznik, remarcabilă prin frumusețea și simetria decorului floral și geometric, ca și prin cromatica vie și variată.

Ceramica europeană constituie nucleul colecției și se definește printr-o mare diversitate stilistică. În cadrul segmentului european, faianța de secol XIX ocupă un loc central deoarece era purtătoarea valorilor istorice și ideologice ale epocii Renașterii. Ceramica spaniolă este ilustrată de piese variate, decorate cu motive heraldice în tonuri închise de albastru-cobalt sau ocru, create de atelierele Toledo si Talavera.

Maiolica italiană de largă circulație în întreaga Europă se bucură de o reprezentare consistentă, atât din punctul de vedere al centrelor ceramice celebre, cât și al tipologiei dezvoltate în Peninsulă și al motivelor decorative specifice fiecărei manufacturi. De altfel, în secolul al XIX-lea, ceramica italiană reușește să cucerească piața, Curțile europene devenind principalele comanditare. Moda ceramicii à l’ancienne, cu rădăcini adânci în Renaștere, promovată de maeștrii ceramicii italiene, se impune cu succes și la curtea Regelui Carol I. Alegerile suveranului sunt influențate în mare masură de educația artistică primită în sânul familiei sale de la Sigmaringen. Ceramica copiază sau se inspiră din formele spectaculoase ale secolelor XV – XVI, piesele lui Luca della Robbia, amforele cu anse-serpi, vasele de farmacie, cupele trilobate, plăcile decorative și adaptează decorurile a raffaelesche, a grotesche, a istoriato, coppa d’amore, bella donna etc, noilor cuceriri tehnice înregistrate până în secolul istorist.

În anul 1873, Societatea Amicii Bellelor Arte organizează la București prima sa expozție. Pe lângă piese valoroase de artă plastică, mobilier, arme, monede, sunt expuse pentru prima dată obiecte din ceramică din colecții private diverse, alături de vase istoriste din maiolica italiană. Gestul vorbea despre predilecția suveranului român pentru faianța toscană și pentru spiritul ei de glorificare a trecutului.

Colecția de faiantă italiană a Castelului Peleș cuprinde piese semnificative din toate atelierele consacrate in epocă: Ginori, Caffaggiolo, Torelli, Cantagalli, Faenza, Deruta, Savona, Gubbio, Orvietto, Nove, Capodimonte și Urbino. Motivele decorative tipice atelierelor Urbino și Faenza, cristalizate înca din secolul al XVI – lea, sunt integrate în repertoriul decorativ al pieselor Faenza sau Ginori. Cei mai importanți furnizori ai Casei regale române sunt Alberto Issel din Genova, la 1884, 1885, Moise della Torre&Co. din Florenta, la 1911 și Manifattura di Signa, Terrecotte artistiche din Florența la 1912 etc. Alături de piesele istoriste, colecția regală cuprinde câteva piese originale, de mare rafinament, care datează din secolele XVI-XVII.

Influențată de ceramica italiană, faianța istoristă de sorginte franceză împrumută și adaptează decorurile consacrate în Italia și circulă sub denumirea generică de faianța à la venitienne. În colecția regală de la Castelul Peleș, Carol I a inclus piese valoroase create de atelierele Rouen, Marseilles, Bordeaux, Saint-Cloud, Paris, Moustiers, Sarreguemines, ca și reproduceri reușite după piesele naturaliste create de Bernard Palissy în secolul al XVI-lea. În ceea ce privește porțelanul francez, piesele din colecția muzeului sunt fie cópii după modele valoroase, create de cele mai cunoscute ateliere de profil din Franța, precum Sèvres, Paris, Saint-Cloud și Chantilly, fie producții istoriste de mare rafinament. Stilistic, porțelanurile franceze acoperă o întreagă paletă de stiluri, de la chinezării, la figurine și vase în stil rococo, neoclasic și Empire ajungând până la Art Nouveau, curent reprezentat magistral de piesele imaginate de Clément Massier la 1900, designerul atelierului Golfe Juan, din Alpii maritimi. Comenzile regale au fost adresate magazinelor celebre precum Au vase etrusque. Faïances artistiques din Paris, în 1869, firmelor Jules Houry. Specialité de porcelaines et faïences d’art, in 1873 și Louise Cellière.Céramique centrale. Faïences françaises, în 1879 etc.

Contactele economice și culturale cu Franța și Italia, au determinat în Germania, dezvoltarea unei ceramici distincte, care se inspiră din motivele decorative renascentiste și baroce consacrate, dar le adaptează formelor și spiritului german. Țara în care s-a inventat porțelanul este cel mai bogat valorificată în colecția regală, fapt explicabil, desigur, prin însăși originea suveranilor, dar și prin varietatea extraordinara a productiei ceramice dezvoltate în secolul al XIX-lea. Colecția germană de porțelan a castelului cuprinde piese valoroase create în atelierele consacrate de la Meissen, Nymphenburg, Ilmenau, Rosenthal, Volkstedt, Villeroi&Boch Mettlach, Lönitz, Hamburg, Berlin, Grenzhauser, Villingen, Frankenthal etc.

Mișcarea națională de după 1871 de redeșteptare a conștiinței germanității a determinat și în acest domeniu reluarea producției de gresie de imitație Westerwald, cu apogeul în secolul al XVI-lea. Caracterizată prin policromie redusă (albastru, alb, cenușiu), prin aspectul dur și opac, prin decorul în relief, ca și prin larga difuzare a tipologiei vaselor Bellarmini, ceramica gen Westerwald din secolul al XIX-lea se bucură de o largă reprezentare în colecția regală.

Porțelanul german din colecția regală se caracterizează prin varietate tipologică și prin calitate artistică. Alături de figurinele inspirate ale atelierului Meissen – unele dintre ele -, copii după marii artiști ai secolului al XVIII-lea, precum Johann Joachim Kändler, celebru sculptor german și cel mai important modelator de porțelan din atelierul lui Böttger, stau piesele Ilmenau, Rosenthal și Nymphenburg: servicii de ceai, garnituri de masă, vase brûlle-parfume, platouri decorative etc. Printre exportatorii germani s-au numărat Kunstgewerbe, Werkstatt des Architecten R. Bichweiler din Hamburg, Königliche Hof–Kunst–Anstalt von C. W. Fleischmann din Nürnberg, E. Crauer din Creuznach, la 1881, J. von Schwartz, Artistische-Fajance und Terracotta-Fabrik din Leipzig, la 1884, Julius Lange, Glass, Porzellan und Majolica-Waaren-Lager din Berlin, la 1885 și Bayerische Kunstgewerbe -Verein din München, la 1896.

Ceramicii germane din colecția regala i se adaugă celebrele vase olandeze de Delft, din secolele al XVIII – lea și al XIX -lea, lucrate în camaïeu, inspirate din motivele decorative extrem – orientale, ca şi porţelanurile fine fabricate în Austria, la Viena sau în centrele din Boemia, precum Pirkenhammer, fabrica de porțelan care funcționează și astăzi. Unul dintre cei mai prolifici furnizori de ceramică austriacă ai Casei regale române a fost firma Carlo Vanni, la 1869 și 1872, Fabrik von Rococo-Schmuck und Kunst -Gegenständen, la 1872, Münzen Antiquitäten, la 1872 și J. Weidman la 1900, toate firme din Viena.

Ceramica engleză din colecția regală provine din atelierele Wedgwood, Tunstall, Minton, Johnson Bros, Copeland şi Doulton-Lambeth, din Londra. Imitație a ceramicii germane, în special al gresiei, a porțelanului chinezesc și a tipologiei pieselor din argint, ceramica englezească capătă treptat originalitate și valoare, devenind o artă de sine stătătoare. La începutul secolului al XIX-lea, Josiah Spode II, meșter ceramist din secolul al XVIII-lea la Stoke-upon-Trent, combină argila chinezească, gresia și glazura și obține bone china, care imită porțelanul, dar e mai ieftin. Regele Carol I achiziționează cea mai mare parte a pieselor englezești prin intermediul lui Theodor Held din Londra. Firma W. P. L. G. Philips, China and Glass Manufactures din capitala Regatului Unit livrează de asemenea, suveranului român faianță Minton.

Vasele şi figurinele animaliere de Copenhaga, piesele ungurești Arta 1900, serviciile de lavoar de serie create de manufacturile Szolnay-Pecs și Fischer, vasele rusești de mari dimensiuni, fabricate la Moscova și Sankt-Petersburg, deși reduse numeric, conferă colecției o mare diversitate. În colecția regală figurează câteva piese de uz curent alături de replici după vechea gresie germană, fabricate în ateliere bucureștene sau transilvănene.
Menită să confere culoare interioarelor regale, ceramica din castelele Peleș si Pelișor se înscrie în patrimoniul național ca una dintre cele mai importante și mai coerente colecții de artă decorativă din România.